Arhiva lunii septembrie 2018

3 ani, 25 campanii, 58639 lei și o resetare

În octombrie 2015 lansam proiectul Donatorii de 10. 3 ani mai târziu suntem în continuare aici să ajutăm comunitatea!

Împreună, în acești 3 ani, și subliniem și accentuăm ÎMPREUNĂ(!), am reușit să strângem 58.639 lei! 25 de campanii prin care am ajutat familii cu medicamente, alimentație, electrocasnice, amenajări și reparații locuințe, conectări la curent electric, îmbrăcăminte și multe altele! Toate aceste 25 de campanii au fost în marea lor majoritate lunare, doar câteva s-au întins pe mai multe luni.

Am decis să punem punct acestei perioade de campanii lunare și să ne angajăm într-o campanie mai amplă și mai complexă, întinsă pe o perioada mult mai lungă (cel puțin 5 ani). În lunile care urmează punem la punct detaliile. Sperăm să o facem până la sfârșitul anului, dar nu promitem. Știți că noi nu vorbim mult, doar facem concret ce și cât putem.

Pe cei care donează în continuare bani vă asigurăm că vor fi folosiți la Campania pe care o pregătim. Ca și până acum, toți banii donați ajung la beneficiarii campaniilor noastre – tot ce înseamnă cheltuieli administrative (combustibil mașină pentru deplasări, taxe bancare, etc) sunt suportate din banii membrilor fondatori.

Vă muțumim tuturor Donatorilor de 10 din acești 3 ani! Pe voi și pe cei care nu au fost până acum Donatori de 10, vă îndemnăm și vă asigurăm, ca în fiecare lună…

Fii și tu un Donator de 10!
Împreună facem lucruri frumoase.

cropped-logo-nou-donatoriide10-1.jpg

Sfârșit campanie iulie-august 2018

Pentru campania desfășurată în lunile iulie și august am reușit să strângem împreună suma de 2525 lei. Bicicleta tandem pentru care am strâns această sumâ costă aproximativ 2800 lei, astfel încât cei de la Asociația Pontes vor completa diferența. Bicicleta va sosi în primăvara lui 2019, deoarece furnizorul nu mai are pe stoc, iar producția s-a sistat pe perioada rece a anului.

Vă mulțumim încă o dată tuturor Donatorilor de 10 din aceste două luni pentru că ați făcut posibilă ducerea la bun sfârșit și a acestei campanii!

Așa cum v-am obișnuit, vă prezentăm extrasele și facturile aferente acestei campanii. La sfârșitul lunii trecute am făcut și ultima achiziție de alimente pentru Lucas, băiețelul pentru care am strâns bani în luna februarie a acestui an. Suma a fost astfel cheltuită integral.

Fii și tu un Donator de 10!
Împreună facem lucruri frumoase.