Arhiva zilei de 10/07/2019

Locuința #4 în cadrul campaniei „Împreună facem lumină…”

Anul trecut, Daciana Loi renova o locuință care luase foc și Donatorii de 10 contribuiau cu acoperișul de tablă. Acum o lună, prin contribuția unei persoane generoase se mutau într-o căsuță-caravană. Aici trăiesc acum, la marginea orașului Huedin, 2 băieței de 3, respectiv 1 an și o scumpete de bebelușă de câteva luni, împreună cu mamele lor surori.
 
În lunile iulie și august, într-un nou episod al campaniei „Împreună facem lumină…”, vom strânge bani pentru a dota mica lor căsuță cu un kit fotovoltaic, astfel încât curentul electric să nu mai constituie o problemă pentru cele 5 suflete.
 
Kit-ul costă aproximativ 6000 lei, iar fiecare dintre voi care doriți să fiți un Donator de 10, poate contribui cu un minim de 10 lei! Puteți dona on-line cu cardul pe site-ul nostru (click aici), prin transfer bancar în contul RO05INGB0000999905880476 deschis la ING pe numele Asociației Donatorii de 10, prin PayPal (click aici) sau, dacă ne cunoașteți personal, în mod direct și depunem noi banii în cont.
 
Fii și tu un Donator de 10!
Împreună facem lucruri frumoase.