Locuința #3 în cadrul campaniei „Împreună facem lumină…”

În cadrul campaniei „Împreună facem lumină”, strângem bani pentru a conecta la curent electric cea de-a treia locuință, cea în care locuiesc Pop Alexandru (43 ani) împreună cu soția și cele două fete ale lor, Larisa de 7 ani și Lavinia de 16.

Cei patru locuiesc de 11 ani în Straja, jud Cluj, în casa bunicii lor, care între timp a decedat. Casa nu a fost niciodată conectată la rețeaua de curent electric, bunica lor nu a dorit. În dimineața în care i-am vizitat, Alexandru lucra la un vecin și doar fetița lui mică era acasă. Atât el, cât și soția lucrează cu ziua în sat și se descurcă cum pot. Greu, dar merg înainte. „Nu am bani să plătesc conectarea, dar dacă aș avea curent aș plăti facturile în avans, numai să știu că am lumină în casă”, ne spune Alexandru, iar Larisa zâmbește și spune șoptit „Lumină…”.

Datorită unor chestiuni legate de actele de succesiune și, implicit, proprietate, conectarea la rețeaua de electricitate va fi grea, dar facem demersurile necesare să vedem ce înseamnă și cum putem rezolva problema. Cert e că începem să strângem bani în acest sens și, în cel mai rău caz, vom instala și aici un kit fotovoltaic ca la ultima acțiune.

Într-un fel sau altul, Larisa, care anul acesta merge la școală în clasa 1, nu va fi nevoită să învețe la lumina unui bec chior! Și pentru că tot suntem la început de an școlar, ne gândim să-i facem o surpriză și să îi ducem un ghiozdan nou cu rechizite multe și colorate, astfel încât să înceapă școala cu zâmbetul pe buze!

Începem campania cu 480 lei rămași din acțiunea trecută sau donați între timp. Din acești bani vom cumpăra ghiozdanul pentru Larisa și restul rămân în continuare pentru conectare. Dacă doriți să dați și voi o mână de ajutor puteți dona online cu cardul – www.donatoriide10.ro/donatii – sau prin transfer bancar în contul ING RO05INGB0000999905880476, titular Asociația Donatorii de 10.

Fii și tu un Donator de 10!
Împreună facem lucruri frumoase!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *