Arhiva etichetelor: beard brothers
Donații Martie 2016
A cincea campanie lunară Donatoriide10 va avea ca scop susținerea Asociației Beard Brothers și a proiectului lor actual.
Cei de la Beard Brothers Cluj desfășoară în perioada aceasta o campanie de strângere de fonduri pentru achiziționarea unui automobil (The Beard Mobile), care să fie folosit GRATUIT la transportul persoanelor cu dizabilități. Știm și noi, cei fără astfel de probleme, că în multe rânduri transportul poate fi o problemă. Vă dați seama că pentru cei cu handicapuri fizice această problemă poate fi una majoră în multe cazuri… Așa că băieții s-au gândit să le ofere transport gratuit!
Suma pe care și-au propus s-o strângă pentru achiziționarea acestui automobil e de 12.000 euro, până în prezent reușind să strângă undeva puțin peste 8.000. Așa că haideți să dăm și noi o mână de ajutor cu o donație astfel încât să susținem activ această inițiativă demnă de toată lauda!
p.s. Nu ne-am propus o sumă țintă, astfel că toate donațiile de luna aceasta vor fi direcționate către Beard Brothers. Mai multe detalii despre ei și despre această campanie puteți afla mai multe de pe pagina lor de facebook – www.facebook.com/beardbrotherscluj.