De ce să fii un Donator de 10

Fii și tu un Donator de 10! De 10 lei. De nota 10.

De multe ori am fost puși în situația de a ni se cere să facem o donație. În bani, haine sau produse alimentare, pe stradă, la tv sau în parcări de hypermarket-uri… În cele mai multe cazuri am făcut o donație simbolică și aproape de fiecare dată nu am știut finalitatea acelei donații. Poate doar așa, la modul general…

Vrem să schimbăm lucrul acesta și te rugăm să ni te alături! Ideea e simplă: 10 lei nu schimbă nimic. Poate oferim cu ei o cafea și un covrig cerșetorului de la colț de stradă. Dar ce-am putea face dacă am fi 10 persoane care am dona 10 lei? În loc de cafea, i-am putea cumpăra o haină sau o pereche de adidași aceluiași cerșetor. Dar ne-am putea strânge 100… Cu 1000 lei am putea cumpăra haine unei familii întregi din comunitatea noastră… Sau rechizite școlare unor copii săraci… Sau… orice am hotărî împreună – din păcate nu ducem lipsă de cazuri sociale în comunitatea din care facem parte. Și nu doar cazuri sociale, ci și proiecte care pot aduce plus-uri în viața comunității noastre.

REȚINEȚI (și asta e o promisiune solemnă!): Totul va fi transparent și bine documentat! Vom posta (pe blog și pe pagina de facebook) sumele de bani care intră în cont, actualizând pe măsură ce banii intră în cont. Vom prezenta extrase de cont la sfârșitul fiecărei luni (fără a dezvălui date personale legate de donatori). Vom prezenta cu poze, video, chitanțe unde este cazul, fiecare leu donat.

Noi visăm departe. ȘI ȘTIM SIGUR CĂ ÎMPREUNĂ VOM REUȘI – să fim nu doar 10 sau 100, să fim 1000 și, în… 10 ani, de ce nu?, 10.000! 10.000 de oameni faini, implicați activ în comunitatea din care facem parte!

Hai alături de noi în acest demers! Fă împreună cu noi pașii pe drumul început aici. Și fii mândru că faci parte din acest proiect! Și dacă îți place ideea, spune-le și altora.

Ne găsiți
pe facebook: www.facebook.com/donatoriide10,
pe site: www.donatoriide10.ro
sau pe twitter: https://twitter.com/Donatoriide10ro.

Fii și tu un Donator de 10! De 10 lei. De nota 10.