Arhiva zilei de 20/08/2016

Sfârșit campanie luna Iulie 2016

UPDATE foto

Am terminat de câteva zile și campania pentru luna Iulie, lună în care am strâns bani pentru a cumpăra jaluzele în saloanele Clinicii Pediatrie 2 din Cluj-Napoca. Suma pe care am reușit s-o strângem a fost de 1155 lei.

Campania a fost inițiată la sugestia Fundației Life Education for All și a Oanei Mîndruț, coordonatorul acestei Asociații. Noi am virat banii strânși către ei, iar ei au completat suma astfel încât în final vor fi 1500 lei, bani cu care vor fi dotate 10 saloane cu jaluzele noi! Cei care se vor ocupa de asta ne-au promis că le vor repara gratuit și pe cele care pot fi reparate din restul saloanelor.

Așa cum v-am obișnuit, vă prezentăm extrasul de cont pentru a păstra transparența sumelor strânse, iar după ce jaluzelele vor fi montate vom reveni cu un update cu foto din saloane.

Mulțumim tuturor Donatorilor de 10 din luna Iulie!

Fii și tu un Donator de 10! Împreună facem lucruri frumoase.

Campanie luna Februarie 2016

Poate vă mai amintiți că în luna februarie am strâns bani pentru Valerica Saicu și mama ei. Valerica urma să aibă o operație la coloană, iar banii urmau să fie folosiți pentru transportul lor, dat fiind că datorită problemelor la coloană, fetița putea face transportul doar la cușetă.

Am rămas „datori” cu prezentarea biletelor drept dovadă pentru acea campanie (extrasele de cont le-am prezentat la acel moment) deoarece operația s-a amânat câteva luni din cauza unor complicații apărute, iar ulterior am așteptat ca Valerica să treacă de niște momente critice ulterioare operației. O facem acum cu liniștea că recuperarea decurge bine, iar familia și cei care au ajutat-o pe Valerica de-a lungul timpului ne mulțumesc încă o dată pentru sprijinul acordat.

Fii și tu un ‪#‎Donatorde10‬! Împreună facem lucruri frumoase.