Arhiva zilei de 30/09/2016

Sfârșit campanie luna Septembrie 2016

UPDATE Am fost în weekend la familia Ferenț pentru a le duce mașina de spălat. Găini, așa cum era planul inițial, nu am reușit să găsim, iar ce am găsit nu am fost foarte convinși că reușeau să producă un număr serios de ouă.  Așa că de restul banilor am cumpărat alimente, dulciuri și jucării pentru copii. Și foarte bine am făcut, pentru că entuziasmul copiilor a fost unul ridicat! Toți cei 5 copii ai familiei Ferenț au fost în culmea bucuriei, exclamând „Vaaai, ce jucării frumoase!”, pe măsură ce le descopereau.

Tatăl era plecat la muncă, dar mama ne-a mărturisit printre lacrimi că nu a mai fost așa bucurie în casă de acum 3 ani, de când au introdus curentul elecric… Ne-am bucurat și noi împreună cu ei.

Vă prezentăm în finalul postării câteva foto de la vizita făcută, facturile și extrasele de cont pentru suma strânsă, așa cum v-am obișnuit în fiecare lună. Mulțumim încă o dată tuturor Donatorilor din luna septembrie!

(textul inițial) Încheiem cea de-a 11-a campanie lunară, în urma căreia am reușit să strângem împreună suma de 925 lei.

Cu acești bani vom cumpăra familiei Ferenț o mașină de spălat și câteva găini care să furnizeze ouă proaspete pentru cei cinci copii ai familiei. De restul banilor vom cumpără mâncare pentru aceste găini și alte alimente pentru familie.

Vom reveni cu poze de la vizita pe care o vom face și, bineînțeles, cu printurile de pe extrasele de cont.

Mulțumim tuturor Donatorilor de 10 de luna aceasta! Împreună facem lucruri frumoase.