Arhiva lunii octombrie 2020

Campania „Cărți pentru copii”

Pornim campania nr 31 (dacă am ținut bine socoteala 🙂), prin care dorim să dăm o mână de ajutor Asociației Educație Sustenabilă Cluj. Pe scurt: vom cumpăra și primi donație cărți pentru copii, pe care ulterior le vom oferi în comunități unde copiii au acces limitat la ele.

Asociația Educație Sustenabilă va merge cu aceste cărți în diferite comunități, unde vor susține lecturi din cărțile donate și alte activități educaționale. Odată cu aceste acțiuni, le va oferi copiilor în dar o parte din cărțile primite, iar noi, Donatorii de 10, vom ajuta câțiva din acești copii să aibă acces pe termen mai lung la lectură. Considerăm că accesul la educație e primordial pentru o societate mai bună, iar această campanie e un mic efort în acest sens.

Dacă dorești să dai și tu o mână de ajutor, poți dona online cu cardul la adresa www.donatoriide10.ro/donatii sau prin transfer bancar în contul ING RO05INGB0000999905880476, titular Asociația Donatorii de 10. O donație minimă de 10 lei e binevenită și credeți-ne că are impact. Sau, dacă aveți acasă cărți pentru copii în stare bună și doriți să le donați altor copii, lăsați-ne un mesaj în privat sau la 0741638418 – Ovidiu și venim după ele.

Fii și tu un Donator de 10! Împreună facem lucruri frumoase.

13% din fondurile donate vor fi puse deoparte pentru proiectul Beard Brothers, așa cum am anunțat la începutul anului.

p.s. legat de campania trecută, tabletele sunt pe drum către copii. revenim cu foto. 😉

carti pentru copii

Sfârșit campanie „Împreună ajutăm copiii să învețe!”

La finalul campaniei de achiziționare de tablete pentru școlari cu posibilități financiare reduse, situația stă în felul următor:

Balanța contului e de 5488 lei. Din această sumă, 700 lei reprezintă suma pusă deoparte de la campania precedentă pentru susținerea cu cărți a ultimului proiect Beard Brothers. Din cei 4788 rămași, mai punem deoparte 13% – 620 lei pentru același proiect și rămân 4168 lei pentru achiziționarea de tablete. Am achiziționat 9 tablete Lenovo, conectivitate sim 4G, la prețul de 460 lei/buc. Pe ultima sută de metri, am mai primit două cadou. 🙂 Deci, avem de donat mai departe 11! Tabletele urmează să fie oferite copiilor în cel mai scurt timp. Revenim cu foto. 😉

Mulțumim tuturor Donatorilor de 10 care au contribuit cu donații. Împreună facem lucruri frumoase!