Arhiva lunii februarie 2021

Foto donații

Am ajuns cu produsele la beneficiari, care țin să vă mulțumească pentru ajutorul acordat!

Ținem să mulțumim și noi Dacianei și în special lui Lucian pentru sprijinul oferit la livrare.

Fii și tu un Donator de 10! Împreună facem lucruri frumoase.

Sfârșit campanie #33

Am reușit să strângem pentru ultima campanie 2260 lei, din care 13% punem deoparte pentru biblioteca viitoarei Beard Brothers School, așa cum știți deja. Mai aveam ceva bani rămași de la campania anterioară, astfel încât am reușit să achiziționăm două aragazuri și două mașini de spălat semiautomate. Din păcate, a cincea persoană pe care am dorit s-o ajutăm, beneficiara mașinii de spălat automate, a decedat… Dumnezeu s-o odihnească.

Revenim cu foto după ce produsele ajung la beneficiari.

Mulțumim tuturor Donatorilor de 10 care au contribuit la această campanie și vă rugăm să ne fiți alături în continuare.

Fii și tu un Donator de 10. Împreună facem lucruri frumoase.

Am ajuns pe la dna Nadia…

Am reușit să ajungem azi pe la dna Nadia. Era acasă cu Rubiana, fetița ei de 7 ani, fericită că a început școala și că, între timp, a primit și tableta pentru orele online… Cam târziu, dar bine că e… Andrei, băiatul de 17 ani, era la pădure. Muncea pentru că au nevoie de lemne.

Mașina de spălat funcționează bine și dna Nadia este mai mult decât bucuroasă. Știți, dânsa luptă cu o boală urâtă și orice ajutor în casă e bine venit… Canapeaua extensibilă și masa din bucătărie am reușit să le trimitem la începutul anului. Rubiana ne-a spus cu zâmbetul pe buze că dorm toți trei foarte bine pe canapea, iar masa e bine venită când ambii copii își fac temele.

I-am promis dnei Nadia și Rubianei că îi vom ajuta în continuare – mai sunt lucruri de făcut astfel încât totul să fie cât se poate de bine pentru ei. Ne-am bucurat s-o vedem pe Rubiana zâmbind timid și pe dna Nadia strângând din dinți și luptând în continuare, chiar dacă avea lacrimi în ochi la gândul că poate mâine nu mai e și Rubiana va rămâne în grija fratelui ei mai mare, cu care ne-a spus că se înțelege foarte bine pentru că are mereu grijă de ea. 🙂 Asta vom face și noi în continuare, cât ne stă în putință.

Mulțumim încă o dată Donatorilor de 10 care ne-au susținut în această campanie. Și le mulțumim anticipat și lor, și altora care doresc să ni se alăture în puținul bine pe care îl facem. Puțin pentru noi, un ajutor uneori nesperat pentru beneficiarii campaniilor noastre.

Fii și tu un Donator de 10! Împreună facem lucruri frumoase.