Arhiva etichetelor: centrul de zi everychild

Sfârșit campanie Ianuarie 2016

Am încheiat cea de-a treia campanie Donatorii de 10!

în luna Ianuarie am reușit să adunăm suma de 1096 lei, cu 144 lei mai mult decât aveam nevoie pentru abonamentele de transport ale Adinei. Bineînțeles, cei 144 lei vor fi folosiți pentru campania din Februarie pe care o vom anunța în scurt timp.

Mai jos vă prezentăm, așa cum v-am obișnuit, extrasul de cont de luna trecută, asta pentru a păstra transparența totală în privința banilor donați și folosirii acestora. Am retras suma necesară pentru achiziționarea abonamentelor pentru a nu ne încurca cu banii pe care îi vom strânge pentru campaniile ulterioare. În plus, avem și foto după abonamentul din luna Februarie. Celelalte abonamente vor fi prezentate atât pe site, cât și pe pagina noastră de facebook pe măsura achiziției lor.

Mulțumim încă o dată tuturor Donatorilor de 10 din luna Ianuarie!
Împreună facem lucruri frumoase!
Fii și tu un Donator de 10 lună de lună.

 

Donații Ianuarie 2016

A treia campanie Donatorii de 10, cea din luna Ianuarie, va încerca să strângă banii necesari unui abonament de transport lunar pe ruta Fundătura – Cluj Napoca pentru Adina, o fetiță în clasa a 7-a la școala Alexandru Vaida Voievod.

Adina a fost înscrisă în cadrul Centrului de zi EveryChild al FRCCF (Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie) în luna octombrie 2014, unde primește alături de alți copii sprijin psihopedagogic, meditații la materiile școlare, ajutor la teme și suport în terminarea studiilor primare. Inițial fetița locuia în Cluj-Napoca, alături de bunicii materni și alte rude, dar datorită spațiului restrâns și a numărului mare de persoane care împart aceeași locuință, a fost nevoită să se mute la sfârșitul anului trecut în Fundătura, alături de parinții și frații ei. Tatăl lucrează ocazional în construcții, mama e casnică și Adina mai are doi frați minori. Datorită situației financiare precare, părinții nu îi pot asigura cei 204 lei lunar pentru transportul la Cluj. Din această cauză, ea riscă să fie exmatriculată.

Câțiva dintre membrii Donatorii de 10 ne-am mobilizat la începutul anului și am reușit să strângem suma de 144 lei, achiziționând abonamentul pentru perioada 11-29 ianuarie (vezi mai jos foto). Dorim ca în cadrul campaniei din luna Ianuarie să strângem suma de 960 lei, pentru abonamentele pe luna februarie, martie, aprilie, mai și jumătate din luna iunie, practic până la finalul acestui an școlar.

Foarte important de reținut: banii nu vor fi înmânați părinților fetei, ci vor fi folosiți lunar la achiziționarea abonamentelor! Așa cum v-am obișnuit și cum este practic regula de bază după care funcționează proiectul Donatorii de 10, vom face dovada lunară a achiziționării acestui abonament. Pe fetiță nu v-o putem prezenta aici, prin foto, deoarece e minoră, dar dacă cineva dorește să o cunoască ne contactează și vă facem cunoștință.

Ca și în precedentele campanii, donațiile se fac în cont RO31BTRLRONCRT0323772101, deschis la Banca Transilvania, titular cont Lechințan Gabriela.

Dacă suma adunată în final va fi mai mare, vom folosi diferența de bani pentru campania din Februarie.

Vă mulțumim anticipat pentru sprijinul financiar și pentru că spuneți și altora ce facem noi în cadrul Donatorii de 10!

Fii și tu un Donator de 10!