Arhiva lunii octombrie 2022

update activitate

Am fost în weekend în vizită la Rubiana și dna Nadia. Am mers cu alimente, produse de igienă și curățenie, i-am cumpărat Rubianei p pereche de ghete, o geacă de toamnă, niște cărți.

Din păcate dnei Nadia i-a recidivat boala, nu intrăm în detalii, dar vă puteți închipui și voi că trece prin momente dificile. Dincolo de analizele și tratamentul dur pe care îl urmează, vremea se răcește, facturile cresc, lucrurile devin un pic mai complicate decât oricum erau.

Așa că în perioada următoare o să ne implicăm un pic mai mult în viața Rubianei (9 ani) și a mamei, astfel încât să le susținem și ajuta pe cât de mult putem ca să le facem viața un pic mai ușoară.

Este mare nevoie de lemne de foc, vrem să le asigurăm alimente și produsele necesare vieții de zi cu zi, să continuăm să cumpărăm cărți, caiete, culegeri pentru ca educația Rubianei să se mențină la nivelul corect. Mai vrem să-i luăm și o bicicletă Rubianei, e ceea ce ne-a spus zâmbind că i-ar place să primească.

Dacă dorești să dai și tu o mână de ajutor, poți dona online aici pe site , prin PayPal sau prin transfer bancar în contul ING RO05INGB0000999905880476, titular Asociația Donatorii de 10. O donație minimă de 10 lei e binevenită și credeți-ne că are impact. Am văzut asta în toți acești ani de când dăm o mână de ajutor.

Fii și tu un Donator de 10! Împreună facem lucruri frumoase.

p.s. 13% din fondurile donate vor fi puse deoparte pentru proiectul Beard Brothers School, unde la finalizarea proiectului dorim din banii strânși să amenajăm o mică bibliotecă.