Sfârșit campanie Noiembrie 2015

Am încheiat prima noastră campanie Donatorii de 10!

Așa cum am spus, suma strânsă va fi donată Cameliei Ion, fiica și unul din cei cinci copii ai doamnei Maria Ion. După cum probabil știți, doamna a fost una din victimele incendiului ce a avut loc în clubul Colectiv la sfârșitul lunii octombrie. Suma donată, colectată și transferată a fost de 380 lei. Mulțumim celor care s-au alăturat demersului nostru și sperăm să te numeri și tu printre susținătorii campaniilor noastre viitoare. Zilele următoare vom anunța către cine va fi donată suma pe care o vom strânge în luna Decembrie.

Nu uita: dorim să ni te alături în campaniile noastre cu suma lunară de 10 lei. Ai mai multe detalii aici, dacă azi ai auzit prima oară de noi. Fii și tu un Donator de 10!

 

p.s. câteva considerente tehnice: Așa cum am promis, atașăm extrasul de cont aferent lunii noiembrie. Vom face asta în fiecare lună ca să păstrăm transparența totală. Pentru că încă nu ne-am organizat într-un ONG sau Asociație Comunitară și nu am discutat cu cei de la Banca Transilvania ce anume reprezintă acele sume de bani pe care le primim, se percep comisioane pentru diferitele tranzacții. Noi, membrii fondatori, am donat ceva bani în plus astfel încât să fie acoperite și aceste comisioane, pentru ca suma strânsă să fie multiplu de 10. E puțin mai mult în final decât numărul de donatori individuali din noiembrie, dar nu contează și nici nu alterează ideea de bază a conceptului. 🙂 Vă mulțumim încă o dată pentru implicare și sperăm să fiți alături de noi, în continuare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *