UPDATE: Am instalat kit-ul fotovoltaic. Mai jos puteți vedea foto de la instalarea lui și extrasele de cont aferente sumei de 1750 lei, cât a costat acțiunea.
_._._._._._._._._._._._._._._._._._._._
În cadrul campaniei „Împreună facem lumină…” vom strânge bani în perioada următoare pentru a conecta la curent locuința d-nei Ana.
D-na Ana, o mamă singură, locuiește în Aiton (jud Cluj), într-un fost hambar pe care l-a amenajat drept locuință. Ea stă aici împreună cu cei doi copii ai dânsei, Andreea (15 ani) și Toni (13 ani). Cei doi copii merg la școală, Andreea va începe liceul, și sunt și membrii ai Ansamblului popular din comună. Preotul Perde Ioan Vasile, de la care am aflat despre această familie, ne-a spus doar lucruri bune despre ei. Condițiile în care trăiesc, deși grele, nu i-a făcut pe cei trei să își piardă speranța că într-o zi va fi mai bine și pentru ei.
Noi vrem să le dăm o mână de ajutor prin instalarea unui kit panou fotovoltaic pentru ca cei doi copii să nu mai fie nevoiți să învețe la lumina lanternei sau a lumânărilor. Un astfel de panou costă în jur de 1800 lei. După cum spuneam, avem strânși deja 520. Restul sperăm să îi strângem cât mai repede.
Dacă doriți să dați și voi o mână de ajutor puteți dona online cu cardul – www.donatoriide10.ro/donatii– sau prin transfer bancar în contul ING RO05INGB0000999905880476, titular Asociația Donatorii de 10.
Fii și tu un Donator de 10!
Împreună facem lucruri frumoase.
nota bene: Amintim că de fiecare dată TOȚI banii strânși au mers către cei pentru care desfășurăm aceste campanii. Așa cum puteți vedea pe site sau pe pagina noastră, la fiecare campanie desfășurată am prezentat extrasele de cont, facturile (acolo unde a fost cazul) și fotografii pentru a păstra transparența și încrederea în acțiunile noastre.